Blazaţi genetic, cetăţenii României nu dau probabil nicio atenţiei ştirii că liderul Asociaţiei „21 decembrie” Teodor Mărieş face greva foamei de peste 40 de zile pentru a obţine punerea în aplicare a deciziei CEDO privind desecretizarea dosarelor Revoluţiei din 1989 şi ale Mineriadei din 1990.

Este adevărat că ştirile despre protestul lui Teodor Mărieş au fost sporadice şi nimeni nu a mai urmărit evoluţia situaţiei după momentul iniţial. E criză, domnilor, şi dosarele Revoluţiei nu aduc audienţă! - vor răspunde prompt editorii. Totuşi, o grevă a foamei poate deveni dramatică, deci de interes pentru public. Problema pentru trusturile noastre de presă nu este însă audienţa cazului Mărieş, ci faptul că tratarea subiectului impune şi investigarea fondului chestiunii, adică a unor subiecte periculoase din punct de vedere politic. În tot cazul, dacă Teodor Mărieş ar fi un „impostor”, cum îl numeşte Ion Iliescu, atunci presa arondată PSD lar fi demascat imediat, cu sete. Pentru că nu a făcut-o, suspectăm că nu are argumente, iar tăcerea pe care trusturile mogulilor au aşternut-o forţat peste acest caz sugerează mai degrabă de o complicitate între proprietarii trusturilor de presă şi autorii faptelor incriminate.

Cum subiectul refuză totuşi să moară, el a trebuit aruncat în derizoriu, mai ales după ce Teodor Mărieş a fost primit de preşedintele Băsescu, iar apoi şeful statului a cerut public justiţiei să dea o soluţie în dosarele reclamate. Din nou presa a evitat fondul problemei şi a pus toate tunurile pe preşedinte, care, desigur, nu ar avea „dreptul moral” să se sesizeze în acest caz - cum, după comentatorii angajaţi „la mogul”, nu avea dreptul moral nici să condamne comunismul. Subiectul dosarelor, cu greva foamei cu tot, a devenit astfel subiect de zeflemea, cum devine orice subiect serios în spaţiul nostru public dominat de bine cunoscutele tru