Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Cea mai dulce mahmureală”, cu Miss Platnum

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 19 septembrie 2009 ·

Cântăreaţa de origine română revine cu un nou album, pentru care a colaborat cu nume mari ale muzicii germane. Sursa: Mediafax

Miss Platnum, cântăreaţa de origine română, stabilită în Germania şi creatoarea unui nou stil muzical, cunoscut sub numele de R&N Balkan, a revenit pe piaţă cu un nou album, la a cărui realizare a fost sprijinită de nume mari ale industriei muzicale germane.

Cu acest album, Ruth Renner, alias Miss Platnum, părăseşte nişa în care se localizase cu stilul ei sofisticat, cucerind nu doar spaţii importante în presa europeană, ci solidificându-şi poziţia în showbiz-ul de liga întâi. Noul album semnat Miss Platnum şi caracterizat de combinaţia între muzica americană rythm and blues, hip-hop, electronică cu elemente ale muzicii tradiţionale balcanice, respectiv româneşti, poartă titlul „The Sweetest Hangover” („Cea mai dulce mahmureală”), legându-se astfel de cel anterior, „Chefa”, care a fost un succes surprinzător, recunoscut în topurile muzicale din mai multe ţări europene.

Cântăreaţa născută la Timişoara spune că noul său album este urmarea „marii petreceri” pe care a reprezentat-o succesul neaşteptat al albumului „Chefa”, dar şi o evoluţie artistică, o maturizare a cărei efect speră să fie simţit de public. „Cu noul sound, Miss Platnum îşi va cuceri locul cuvenit pe piaţa muzicală, înlăturându-şi concurenţa cu o lovitură de graţie”, declară artista în vârstă de 29 de ani. Care este semnificaţia acestei evoluţii muzicale îl explică artista însăşi, într-un interviu acordat ziarului nostru la Berlin.

EVZ: Piesele de pe noul album sunt caracterizate de mai multă armonie. Aceasta este doar dovada evoluţiei tale muzicale sau a intenţiei de a cuceri un public şi mai larg?

Miss Platnum: Mi-am dorit ca pe noul album să extind stilul balkan-R&B, iar pentru mine cea mai consecventă formă de a o face

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 13 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 54 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 13 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 39 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 12 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 13 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°