Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trucuri pentru a-ţi impresiona interlocutorul

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 septembrie 2009 ·

Fie că te duci la o întâlnire de afaceri, fie că urmează să te prezinţi la un interviu de angajare, ai nevoie de o serie de calităţi pentru a-ţi „seduce“ interlocutorul. Află care sunt aceste atuuri pentru a şti pe ce să pui accentul. Când vrei să impresionezi pe cineva trebuie să ai creionate în minte atuurile care te vor evidenţia. Dacă întâlnirea este una de afaceri, trebuie să ştii că o ţinută de birou, alături de mult tact şi de multă stăpânire de sine sunt absolut esenţiale. Dacă întâlnirea nu e chiar aşa formală, poţi fi mai flexibil. Cu cât eşti mai natural, cu atât mai bine. Totul ţine de adaptarea în funcţie de situaţie şi de abilitatea de a te plia la cerinţele unei situaţii. Dacă ai o atitudine de câştigător, atunci şi ceilalţi te vor considera la fel şi te vor trata ca atare.

1Comportă-te cât mai natural

Nu trebuie să vorbeşti prea mult, dar nici să taci în marea majoritate a timpului. Răspunde politicos întrebărilor, nu lăsa tăcerea să se instaleze, adu întotdeauna câte un element neconvenţional, prietenos, în discuţie. Zâmbeşte dacă e cazul, stai serios când se discută ceva important şi nu încerca să faci glume cu cei necunoscuţi, deoarece s-ar putea să nu aibă acelaşi simţ al umorului.

2Mergi cu «lecţiile făcute»

O pronunţare corectă şi fermă a cuvintelor te transformă automat într-o persoană mai convingătoare. Chiar dacă eşti angajat sau angajator, persoană publică sau nu, un mai bun discurs contribuie la o părere mai bună a interlocutorului despre tine. Pronunţă cuvintele clar, gândeşte de două ori înainte să spui un lucru şi nu lăsa loc interpretărilor. Înainte de a purta o discuţie importantă cu o persoană influentă, exersează de acasă cele mai dificile cuvinte pe care va trebui să le foloseşti.

3Nu întârzia la întâlnire

Chiar şi 5 minute de întârziere sunt s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 50 minute
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 2 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum o ora
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

VIDEO Filmul românesc „Anul nou care n-a fost”, pe micile ecrane înainte de Crăciun. Unde și când va fi difuzat

HotNews acum 12 minute
„Anul nou care n-a fost”, un film regizat, scris şi produs de Bogdan Mureşanu, va fi difuzat în premieră absolută pe micile ecrane, sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 21.00, pe TVR 1. Lungmetrajul este difuzat simulcast pe TVR Internaţional şi TVR Mol

Zelenski spune că Rusia a folosit cel puţin o rachetă nord-coreeană în atacul masiv asupra Ucrainei. „Acesta e planul de pace al lui Putin, de a distruge totul”

HotNews acum o ora
Federaţia Rusă a folosit cel puţin o rachetă nord-coreeană în atacul masiv de vineri dimineaţă asupra Ucrainei, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski. Într-o postare pe reţeaua X, liderul de la Kiev a prezentat bilanţul atacului cu drone, rache

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 2 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Melodii nedifuzate ale lui Michael Jackson, descoperite după 35 de ani într-un depozit abandonat

Libertatea acum o ora
12 melodii necunoscute și înregistrate de Michael Jackson în perioada 1989-1991 au fost descoperite într-o unitate de depozitare aparţinând unui producător muzical, a relatat vineri, 13 decembrie, The Hollywood Reporter.

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 2 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Franța are un nou premier. Pe cine a numit Emmanuel Macron

Libertatea acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a numit, vineri, pe Francois Bayrou în funcția de premier. Acesta are ca țintă să scoată țara din a doua criză politică majoră din ultimele șase luni, relatează agenția de știri Reuters.

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-2°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°