Legea electorală pentru prezidenţiale diferă de cele ale scrutinelor anterioare într-un punct important: apariţiile TV ale candidaţilor sunt gratuite. Modificarea e, însă, mai curând de formă.
La europarlamentare şi uninominal, legea cuprindea o prevedere bizară, care spunea că apariţiile TV ale candidaţilor sunt pe bani. Conform unor surse din Consiliul Naţional al Audiovizualului, reprezentanţii unor televiziuni au făcut lobby în favoarea unei asemenea prevederi pe motiv că ratingul dezbaterilor politice e de regulă mic şi, dacă partidele le-ar susţine financiar, televiziunile ar pune totuşi umărul la procesul democratic. Argumentul e unul contradictoriu, pentru că dezbaterile fără rating, deci care nu îşi găsesc publicul, nu prea au relevanţă în sensul interesului public.
În realitate, ecranele TV s-au umplut, precum se ştie, de feluriţi politicieni aflaţi în căutarea unui fotoliu de europarlamentar sau a unul loc de deputat/senator în parlamentul naţional. Cine şi cum a luat banii nu e clar, fiindcă posturile naţionale nu şi-au comunicat la CNA intenţia de a face bani din campaniile trecute, aşa cum le cereau reglementările, dar nici contrariul, cu excepţia Pro TV, la uninominal. Mai apoi, în cel puţin un caz, reprezentanţii unei televiziuni au susţinut că spaţiile au fost oferite gratuit. Televiziunile locale s-au comportat mai disciplinat, comunicând intenţiile şi spaţiile de campanie.
Ulterior, au început să iasă la iveală o serie întreagă de contracte grase ale televiziunilor centrale cu câteva ministere, printre care al Tineretului şi Sporturilor şi al Turismului. La posturile din Bucureşti, cel puţin, politicienii au apărut pe gratis, dar guvernul a cheltuit o groază de bani. Peste toate aceste complicităţi s-au suprapus diferite crâmpeie de informaţie despre moderatorii TV, care iau bani pentru aşa-zise contracte de con