Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: Gigi Becali: Fanii care mă contestă sunt beţivi şi drogaţi

Publicat in Adevarul, duminică 20 septembrie 2009 ·

Patronul Stelei le-a răspuns suporterilor care l-au contestat înaintea şi în timpul partidei cu Pandurii

"Am dominat clar. Pandurii au mai mişcat pentru că Steaua era cu un om în minus. Ăia nu sunt suporterii Stelei, sunt huligani, beţivi, drogaţiau scandat cuvinte obscene. Tocmai de-aia i-a lăsat jandarmeria, ca să-i filmeze. O să vedem noi unde să mai conteste. N-o să mai poată să intre", a declarat Gigi Becali după meciul Steaua-Pandurii, 1-0.

Despre meci, Becali a spus: "Am dominat clar, am câştigat clar. În prima parte ei nu au avut un şut pe poartă, iar în a doua au mai jucat şi ei ceva pentru că ne-am mai relaxat noi puţin", a spus Becali, care a adăugat că nu va mai ceda palmaresul suporterilor aşa cum declarase, ci Armatei.

Patronul Stelei a răspuns nervos atunci când i s-au pus întrebări cu referire la fostul antrenor Cristiano Bergodi: "Ştiţi voi că jucătorii sunt afectaţi de plecarea lui Bergodi? Lasă că acum o să îl iubească pe Stoichiţă. A zis el că vine la meci? Credeţi că interesează pe cineva? De ce să vină, o fi şi el stelist acum? Nu are de ce să fie afectat, pentru că a luat 200.000 de euro".

În ceea ce priveşte protestul celor 200 de suporteri, care l-au contestat în timpul meciului cu Pandurii din faţa stadionului, Becali a afirmat: "Sunt nişte huligani şi acum m-am convins de asta. Nu aveau ei cum să intre pe stadion, chiar dacă vroiau. Poate doar cu elicopterul. Jandarmeria i-a lăsat intenţionat să protesteze, că să îi filmeze şi apoi să le dea interdicţie. Fanii Stelei sunt câteva milioane, nu câteva sute de derbedei".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°