Citeam recent despre pacea şi înţelegerea din sânul cuplului. S-ar părea că aceste sublime stări se manifestă mai mult în stagiile de formare ale perechii urmând ca, pe parcurs, părţile implicate să-şi cam bage picioarele-n ea de poezie.

Cică doar la început se întâmpla ca, beţi de dragoste, ambii parteneri să fie dispuşi să lase deoparte orgoliile ori, aşa cum le place să se exprime adâncilor cunoscători într-ale iubirii - să fie capabili să se lase pe sine deoparte şi să se dedice întru totul celuilalt (bleah!). Evident, după consumarea noutăţilor emoţionale şi sexuale, deci după ce perechea a parcurs toate etapele pregătitoare ale viitoarei rutine, adică au vizionat filme proaste pe care apoi le-au recomandat tuturor prietenilor drept capodopere de mare angajament, după ce şi-au vizitat bunicii cu dinţii de lână şi au pretins că le-ar face plăcere să revină în sufrageriile bătrâne cu mirosuri iuţi de medicament, după ce au luat masa, pe rând, cu familia celuilalt şi au lăudat necontenit dezgustătoarele preparate servite în cinstea musafirilor, după ce au făcut sex în toate ungherele disponibile şi, în fine, după ce au ajuns la apogeul intimităţii, respectiv când au împărţit sala de baie atunci, fireşte, pacea, înţelegerea şi generozitatea emoţională au curs şi ele, şuvoi, pe ţeavă-n jos. Şi oamenii au redevenit egoişti, preocupaţi mai mult de propriile persoane. Şi-au redescoperit trăirile şi principiile de odinioară. N-au mai mers la bunici, n-au mai gustat cu bucurie salata de vinete înecată-n ulei a mamei şi nici de sex cu liftul blocat între etaje nu le-a mai ars.

În schimb, pare-mi-se că soţii din ziua de azi îşi regăsesc armonioasele note de acord atunci când vine vorba de creşterea (a se citi mai degrabă "hrănirea") corespunzătoare şi educaţia armonioasă a copiilor. Năpasta face că nu m-aş putea referi în continuare la progenitu