Echipa lui Dario Bonetti a învins aseară, cu 2-1, campioana României, golul decisiv fiind reuşit de Torje în secundele de prelungiri. Sursa: Octavian Cocoloş
Dinamo a obţinut aseară în Ştefan cel Mare prima victorie împotriva campioanei Unirea Urziceni. „Câinii” au reuşit astfel să răzbune eşecul din sezonul trecut, atunci când au pierdut la Urziceni, scor 0-1, în finalul campionatului. Ialomiţenii au deschis scorul în minutul 28, prin Apostol, iar dinamoviştii au egalat la trei minute după pauză, prin Andrei Cristea, care a prins un şut excepţional de la 25 de metri sub bara transversală.
Lovitura de graţie a fost dată de Gabriel Torje în ultimele secunde ale prelungirilor: a speculat o ieşire greşită a lituanianului Arlauskis şi a trimis mingea cu sânge rece în plasă. „Am obţinut această victorie şi cu puţin noroc, dar am meritat-o. E bine atunci când se termină cu bine. Arbitrajul a fost excelent. Se vede că au fost străini”, a spus acţionarul Vasile Turcu la final.
6.000 de suporteri dinamovişti au luat loc în tribunele stadionului din Ştefan cel Mare, atmosfera creată fiind departe de „infernul” pe care l-a promis Cristi Borcea celor din Urziceni. Doar 10 suporteri ai campioanei en-titre şi-au încurajat favoriţi la meciul de aseară.
Steaua, salvată de Kapetanos
Timişoara rămâne neînvinsă
Rezultatele din etapa a 7-a şi clasamentul Ligii I Suporterii dinamovişti de la peluza „Cătălin Hâldan” au afişat un banner cu următorul mesaj: „Lumea bună visează doar bani, maşini sau case, noi suntem fericiţi cu duminicile noastre frumoase”.
La intrarea pe teren, „câinii” au fost întâmpinaţi cu o ploaie de confetti „roşalbe”, pentru a sărbători astfel victoria de joi, de la Graz (1-0).
În decurs de o săptămână, Dinamo a avut trei căpitani în teren. Astfel, la meciul cu Oţelul Galaţi, bande