La Senat, toamna se numără şefii. Angajaţii instituţiei care ocupă funcţii de conducere susţin, de săptămâna trecută, "teste de competenţă profesională". În timp ce conducerea Senatului spune că verificarea e o formalitate şi doar cei care dau dovadă de "incompetenţă crasă" nu vor fi reconfirmaţi în funcţie, unii angajaţi se tem că în spatele demersului se ascunde schimbarea cadrelor pe criterii politice sau de simpatie.
În contextul bugetului auster, o hotărâre a Biroului Permanent (BP) al Senatului din 9 septembrie îi pune pe jar pe angajaţii cu funcţii de conducere. Hotărârea BP prevede ca toţi şefii de direcţii, servicii şi birouri să susţină o testare a competenţelor sau, în unele cazuri, un alt concurs. Acelaşi concurs l-au susţinut însă, şi atunci când au fost numiţi iniţial pe post. Argumentul conducerii Senatului pentru testarea şefilor din instituţie îl reprezintă schimbările din structura organizatorică.
Potrivit hotărârii BP, verificările se vor face pe baza unui test - pentru conducătorii compartimentelor care, în noua organigramă, îşi menţin denumirea şi atribuţiile, şi cei ale compartimentelor care sunt retrogradate la nivelul inferior de structurare ierarhică - şi prin concurs - pentru compartimentelor nou create sau care îşi schimbă denumirea. "S-a apreciat că o asemenea verificare nu s-a mai făcut de mult timp, iar pentru factorii de conducere ar fi un bun moment să fie reverificaţi. Până la urmă, e un motiv pentru toţi să-şi reîmprospăteze cunoştinţele", spune senatorul PSD, Ion Chelaru, chestorul Senatului.
Şefii "incompetenţi", retrogradaţi
Hotărârea BP dezvăluie însă şi o posibilă intenţie a conducerii insituţiei de a disponibiliza personal. Cheia: sintagma "în limita posturilor disponibile"."Foştii conducători de compartimente care nu obţin rezultate corespunzătoare la testarea de comp