Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Mai multe trenuri au fost anulate, iar altele circulă pe rute ocolitoare

Publicat in Adevarul, marți 22 septembrie 2009 ·

Şapte trenuri au fost anulate, iar alte 19 circulă deviat în urma întreruperii circulaţiei între staţiile Boju – Valea Florilor, de pe ruta Câmpia Turzii – Cluj Napoca, după ce ieri şapte vagoane ale unui tren încărcat cu produse petroliere au deraiat. Mai multe utilaje au ajuns, luni seară, în zona unde a avut loc accidentul pentru a încerca degajarea firului II de circulaţie, însă operaţiunea nu a putut fi realizată, astfel că întreg mersul trenurilor a fost dat peste cap.

Astăzi, sunt anulate trenurile Accelerat 1637 Braşov – Cluj Napoca, Accelerat 1633 Braşov – Cluj Napoca şi Accelerat 1638 Cluj Napoca – Braşov. De asemenea, trenul Rapid 370-1 Bucureşti Nord – Curtici pe relaţia Braşov – Teiuş va circula fără garnitura trenului rapid 741, Rapidul 741 Teiuş – Satu Mare se va anula pe relaţia Teiuş – Dej Călători şi va circula ca tren suplimentar pe relaţia Braşov – Deda – Dej Călători - Satu Mare, Rapidul 742 Satu Mare – Teiuş se va anula pe relaţia Dej Călători – Teiuş şi va circula ca tren suplimentar pe relaţia Satu Mare – Dej Călători – Deda – Braşov – Bucureşti Nord., Rapidul 371-2 Curtici – Bucureşti Nord va circula pe relaţia Teiuş – Bucureşti Nord fără garnitura trenului rapid 742, Rapidul 839 Târgu Jiu – Cluj Napoca se va anula pe relaţia Teiuş - Cluj Napoca şi va circula conform graficului pe relaţia Târgu Jiu – Teiuş.

Călătorie cu transbordare

Acceleratul 1745 Bucureşti Nord – Baia Mare/Satu Mare se va anula marţi pe relaţia Câmpia Turzii – Cluj Napoca şi va circula pe relaţia Cluj Napoca – Satu Mare, călătorii fiind transbordaţi cu mijloace auto pe relaţia Câmpia Turzii – Cluj Napoca, iar Acceleratul 1632 Oradea – Braşov se va anula pe relaţia Cluj Napoca – Războieni – Braşov şi va circula pe ruta deviată Cluj Napoca – Dej Călători– Beclean pe Someş – Deda – Braşov.

Sunt anulate şi trenurile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 31 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 21 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum o ora
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°