Dezincriminarea drogurilor naşte deja controverse. Parlamentarul PSD, Matei Brătianu, avertizează că nu ar vota un astfel de proiect. Are un motiv personal: fiii săi s-au drogat. Deputatul PSD, Matei Brătianu, avertizează asupra consecinţelor legalizării consumului de droguri, fie ele şi uşoare. Parlamentarul a intrat în direct la Realitatea FM şi a povestit propria sa experienţă legată de droguri.
"În familie am avut oameni care s-au drogat. Fiii mei s-au drogat timp de patru ani de zile şi au început cu marijuana. Eu eram divorţat, iar ei câştigau foarte mulţi bani, acum 15 ani, câte 1500 de dolari şi s-au apucat de treaba asta", a povestit deputatul. Bazându-se pe experienţa cu cei doi fii ai săi, Alexandru şi Andrei, deputatul a atras atenţia că marijuana creează dependenţă şi e primul pas spre droguri mai puternice.
"Ei fumează în grup şi la un moment dat unul spune: Gata, pe asta am încercat-o, hai să încercăm ceva mai tare", a relatat deputatul Brătianu, adăugând că fiii săi au scăpat de problema drogurilor doar printr-o minune, cu ajutorul bisericii. Matei Brătianu a spus hotărât că nu ar vota un proiect de lege care ar duce la legalizarea drogurilor uşoare. Din punctul lui de vedere, acesta ar fi primul pas spre o escaladare a problemei drogurilor în România şi nu stoparea consumului.
Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale şi demografice a propus, ieri, într-un raport, asumat integral de preşedintele Traian Băsescu, după cum el însuşi declara la lansare, dezincriminarea consumului de droguri şi legalizarea prostituţiei. Temele, ocolite până acum de oamenii politici în discursurile electorale, au dat naştere la dezbateri mediatice. Subiectul este însă, evident, electoral, lansat de Traian Băsescu, şi abate atenţia de la alte teme ale momentului: justiţia este în continuare în grevă, iar pe 5 oct