A lucrat şase ani ca proiecţionist cinematografic în anii ’60, o perioadă despre care păstrează numai amintiri dragi, cu oameni frumoşi şi iubitori de film. PROFIL
Născut. 18 iulie 1940, Arad
Studii. Şcoala primară
Experienţă. Proiecţionist cinematografic la cinema Herbak Janos (Teatrul vechi Arad)
Familie. Căsătorit, două fete
Gall a ajuns să lucreze la cinema dintr-o conjunctură. „Lucram la un atelier de tâmplărie, când un prieten m-a întrebat dacă nu doresc să mă angajez la cinema. Aveau nevoie de ajutoare şi mie îmi plăcea foarte mult arta şi frumosul, filmul. Aşa că m-am dus şi am intrat direct în cabina de proiecţie”, îşi aminteşte Ştefan Gall intrarea sa în această lume la începutul anilor ’60.
A făcut mai apoi cursuri de specializare alături de toţi colegii săi şi a primit calificarea de proiecţionist cinematografic.
Amintiri ca şi gravate în piatră
Arădeanul spune că acea perioadă a vieţii lui l-a marcat profund. „Amintirile acelea sunt în mintea mea ca şi gravura în piatră. Am învăţat multe şi m-am bucurat de fiecare film pe care l-am proiectat”, mai povesteşte arădeanul.
Îşi aduce aminte cu drag de munca în clădirea Teatrului Vechi unde funcţiona cinematograful Herbak Janos, dar şi de grădinile de vară unde rulau filme în Arad. Proiecţiile în aer liber aveau loc în actualul Hotel Parc, pe Malul Mureşului, dar şi pe locaţia Stadionului Gloria. „Acolo, la Gloria, era o superbă grădină de trandafiri şi îmi aduc aminte că am profitat de ea, tânăr fiind, şi într-o seară i-am dus trandafiri unei fete care stătea pe Eminescu”, îşi deapănă amintirile Ştefan Gall. Acesta mai povesteşte că în momentul în care fata trăgea buchetul de flori pe geam, cu o sfoară, un poliţist urmărea întreaga scenă. „Mi-a spus doar că lumea face lucruri nebuneşti din dragoste”, mai spune Gall zâmbind.