Atacantul român Emil Jula a marcat un gol pentru Energie Cottbus în partida pierdută de echipa sa, cu 4-2 după prelungiri, pe terenul unei alte formaţii de divizie secundă, TuS Koblenz, în cadrul celui de-al 2-lea tur al Cupei Germaniei la fotbal.
Ex-gălăţeanul a deschis scorul în minutul 9 al întâlnirii, celelalte goluri fiind înscrise de Stieber (min.14), Everson (min.52 şi 104) şi Geisler (min.120+1) pentru învingători, respectiv, Sorensen (min.79)
Jula a fost integralist la gruparea din Cottbus, la fel ca şi compatrioţii săi Ovidiu Burcă şi Sergiu Radu, primul fiind chiar căpitanul echipei.
Alte rezultate:
Borussia Moenchengladbach - MSV Duisburg (D2) 0 - 1
Eintracht Trier (D4) - Arminia Bielefeld (D2) 4 - 2 după prelungiri
FC Nurnberg - Hoffenheim 0 - 1
Bayern Munich - Rot-Weiss Oberhausen (D2) 5 - 0
Rot Weiss Ahlen (D2) - SpVgg Greuther Fuerth (D2) 2 - 3 după prelungiri
SC Karlsruhe (D2) - Borussia Dortmund 0 - 3
VfL Bochum - Schalke 04 Gelsenkirchen 0 - 3