Chiar dacă unele date din raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice nu sunt noi, asta nu înseamnă că cercetarea nu generază discuţii mai importante decât liliacul care a dat buzna, marţi, în parlament ori ţinuta femeilor din politică, crede Marian Preda, preşedintele comisiei. Sursa: Agerpres Profesorul a explicat, pentru EVZ, ce înseamnă raportul şi a delimitat pu blicarea acestuia de campania electorală.
EVZ: De ce aţi ales acest moment pentru a face public documentul?
Marian Preda: Haideţi să vedem. De pe 13 ianuarie, când am început să lucrăm, şase luni înseamnă jumătatea lunii iulie. Până am făcut sinteza, până l-am „periat” puţin, am ajuns la sfâr şi tul lui iulie, lumea a plecat în con cediu. Nu puteam să strângem oameni ca să organizăm evenimen tul în august. În septembrie, au fost tot felul de evenimente şi a cum a găsit preşedinţia timp.
Deci nu a fost premeditat?
Cu o zi înainte a mai fost lansat un raport prezidenţial pentru patrimoniu. Negăsind nimic senzaţi o nal, nimeni nu a scris nimic. Trebuia să ne finalizăm activitatea înainte de alegeri, altfel nu avea niciun rost. Cel de la patrimoniu a fost lansat tot în perioadă electorală. Nimeni n-a zis nimic. De ce al nostru e aşa anormal? Sunt teme senzaţionale, am înţe les.
De ce credeţi că a stârnit atâtea reacţii raportul acesta?
Ca să vă spun sincer, cred că este bătălie politică, deşi noi nu avem niciun amestec în asta. Poate că preşedintele Băsescu a fă cut şi greşeli, nu sunt eu în măsură să judec, dar acum a făcut o treabă bună. A fost corect, a chemat o comi sie pe probleme importante pentru România, nu ne-a influen ţat cu nimic, i s-a părut corect, şi l-a asumat. Putea să nu şi-l asume. Raportul nu conţine legi. Sunt subiecte pe care le pune în discuţie, ca să nu se mai vorbească numai despre l