Piraţii somalezi au abordat o navă sub pavilion panamez care se îndrepta spre capitala Mogadiscio şi l-au ucis pe căpitanul acesteia, un cetăţean sirian, transmite BBC.
Comandantul vasului a refuzat să întoarcă nava de la intrarea în portul somalez Mogadiscio, capitala statului est-african, iar piraţii care au încercat să deturneze vasul l-au ucis pe sirian. Autorităţile somaleze au anunţat şi alţi trei răniţi printre membrii echipajului.
Trupele de menţinere a păcii ale Uniunii Africane şi poliţia somaleză au reuşit să respingă atacul piraţilor somalezi şi au eliberat nava, care naviga sub pavilion panamez.
Ministrul somalez al Porturilor, Abdiasis Hassan, a declarat pentru agenţia Reuters că, în mod normal, poliţia escortează navele comerciale când acestea intră în port. De data aceasta însă, piraţii erau deja la bordul vasului şi au deschis focul asupra forţelor de ordine. Un poliţist a fost rănit în timpul confruntării.
Din 1991 încoace, de când guvernul de la Mogadiscio nu mai are o inflenţă la fel de mare în teritoriu, piraţii somalezi operează în mod obişnuit în Golful Aden, situat la sud de Peninsula Arabia.