Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie Savu: "Gigi, potoleşte-te sau pleacă!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 27 septembrie 2009 ·

Ilie Savu (89 de ani), unul dintre puţinii supravieţuitori din prima echipă a roş-albaştrilor, e pesimist: "Din cauza patronului, Steaua e în cea mai gravă criză din istorie"

Este o legendă vie printre stelişti. A jucat în prima echipă a Armatei, în '47, a fost antrenor al roş-albaştrilor, cu care a cîştigat un campionat şi 4 Cupe ale României, apoi preşedinte al clubului. Ilie Savu, "nea Ilie", cum i se spune, e şi general în rezervă. A luptat pe front în cel de-al doilea Război Mondial, a dat mîna cu Hitler, a lucrat cu Nicolae Ceauşescu. Acum, la aproape 90 de ani, pe care îi va împlini pe 9 ianuarie, bătrînul spune că "Steaua e în mare pericol, pentru că a încăput pe mîna lui Gigi Becali!"

- Domunule Savu, sînteţi la curent cu războiul dintre galerie şi Gigi Becali?

- Ce crezi, că dacă am 90 de ani m-am ramolit? Normal că ştiu ce se întîmplă şi mă doare sufletul. Steaua e copilul meu, am fost acolo de la început, de cînd s-a format echipa, de cînd s-a pus prima cărămidă la stadion. Dar aşa ceva n-am mai trăit!

"Numai suporterii îl pot îndepărta!"

- Ce credeţi că se va întîmpla?

- Cred că suporterii trebuie să continue să protesteze. Să pună presiune pe Gigi Becali. Ori se potoleşte şi îl lasă pe antrenor şi pe jucători să-şi facă treaba, ori să plece! Păcat că aşa ar putea să facă rău şi echipei. Am ajuns să cred că numai aşa Steaua poate fi salvată.

- Ce-i reproşaţi lui Gigi Becali?

- E un tip needucat, care nu are respect pentru nimeni şi nimic. Un exaltat care azi spune ceva şi mîine cu totul altceva. Auzi, vrea să vîndă el Steaua! Dar ce, e a lui? De unde şi pînă unde? După ce că a spus că nici nu e stelist!

"Şi-a făcut imagine"

- A băgat foarte mulţi bani la echipă, a avut şi performanţe.

- Corect. La început Steaua a avut nevoie de Gigi. Dar şi el de Stea

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 52 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 3 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 4 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°