Miercuri, Primăriei Capitalei va fi din nou sub asediul protestatarilor. De la ora 11, reprezentanţii a 40 de asociaţii implicate în salvarea "Micului Paris" vor organiza un miting de protest în faţa clădirii municipalităţii. Cele 40 de ONG-uri semnatare ale Platformei pentru Bucureşti vor să atragă astfel atenţia că pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti vor fi supuse aprobării 54 de Planuri Urbanistice Zonale (PUZ-uri -n.r.), multe dintre ele reprezentând încălcări ale legislaţiei.
Potrivit preşedintelui Organizaţiei Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan "pe ordinea de zi găsim toate tipurile de abuzuri împotriva cărora societatea civilă şi organizaţiile profesionale din România şi din afară s-au pronunţat în ultimii ani". Aceasta este ultima şedinţă a CGMB în care mai pot fi aprobate PUZ-uri pe reglementările vechii Legi a urbanismuluii. Pe data de 1 octombrie intră în vigoare noile modificări legislatitive aprobate prin Ordonanţa 27/2008. Potrivit acestora, nu vor mai fi premise decât derogări cu maxim 20 la sută de la CUT (Coeficient Utilizare Teren-n.r.), iar CUT-urile mai mari de 4 la sunt interzise.
Se profilează un nou scandal Costanda
Printre beneficiarii derogărilor execesive de la Coeficientul de Utilizare a terenului - CUT se numără şi băiatul fostului premier, Radu Vasile. Pe un teren în suprafaţă de 17.000 de metri pătraţi, situat pe strada Iuliu Maniu, la nr. 141, Vasile Radu Tudor vrea să ridice un ansamblu de clădiri cu înălţimi cuprinse între P+5 şi P+20 etaje şi la care CUT este egal cu 5,5.
Un alt beneficiar este şi controversatul om de afaceri Costică Constanda. Acesta aşteaptă să-I fie aprobat PUZ-ul prin care să construiască în Satul Francez blocuri cu opt etaje în condiţiile în care regimul de înălţime al zonei este de doar două nivele. Constanda ameninţă municipalitatea că în cazul în ca