Războiul dintre PDL şi PSD s-a întins astăzi şi în Parlament. În contextul în care PSD este pe cale să se retragă de la guvernare, deputaţii jurişti au redeschis cazul Ridzi. Parlamentarii au întocmit un raport de începere a urmăririi penale a fostului ministru al Tineretului, pe baza concluziilor formulate încă din luna iulie de membrii comisiei de anchetă. Sursa: Razvan Vălcăneanţu Comisia juridică şi-a însuşit astăzi, simbolic, concluziile comisiei de anchetă în afacerea "2 mai". Deputaţii juriştii au întocmit un raport în care propun urmărirea penală a fostului ministru Monica Iacob Ridzi. Documentul elaborat astăzi nu are însă nicio miză, întrucât Monica Iacob Ridzi este deja anchetată penal.
Comisia de anchetă a recomandat, pe 10 iulie, urmărirea penală a fostului ministru al Tineretului şi Sportului. Potrivit raportului de anchetă, Ridzi „a aprobat alocarea unor sume de la buget fără responsabilitate şi fără să se intereseze cu privire la fundamentarea lor în raport cu cheltuielile reale necesare, manifestând, astfel, un abuz în exercitarea atribuţiilor cu care era învestită şi o implicare directă şi calificată în delapidarea fondurilor bugetare”.
Raportul comisiei de anchetă, în care se cerea urmărirea penală a lui Ridzi, a fost aprobat în plenul Camerei Deputaţilor de la finalul lunii iulie, cu 192 voturi "pentru" şi 35 "împotrivă". Pe de altă parte, în aceeaşi zi în care plenul vota raportul comisiei de acnhetă, deputaţii din Comisia Juridică avizau şi solicitarea procurorului general privind începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi.
CITIŢI ŞI:
PDL ţine la sertar dosarul "Ridzi"
DNA: Ridzi a falsificat acte şi a şters urme
Undă verde pentru urmărirea penală a lui Ridzi