Un sondaj realizat de Levada, centrul rus de specialitate, arată că 29% dintre cei intervievaţi consideră democraţia "puţin sau deloc importantă". Cercetarea a fost comandată de Uniunea Interparlamentară, organism fondat în urmă cu 120 de ani, pe post de asociaţie a parlamentelor statelor suverane. Sursa: Foto: Reuters
Sondajul din Rusia face parte dintr-o serie de cercetări desfăşurate în mai multe ţări şi care a avut menirea de a verifica modul în care democraţia şi instituţiile acesteia sunt recepţionate. Potrivit institutului World Public Opinion, 90% din persoanele intervievate în alte 23 state consideră că democraţia este importantă. În Rusia, doar şase din zece persoane consideră sistemul democratic important pentru societate.
"Şaizeci la sută din persoanele intervievate în Rusia consideră că este important să trăiască într-o ţară cu un regim democratic, în vreme ce indicele mediu pentru cele celelalte 23 de ţări care au participat la studiu este de 90 la sută", a explicat Denis Volkov, unul dintre sociologii care lucrează pentru Centrul Levada.
Ruşii, "destul de liberi" să se exprime
Peste 65% dintre respondenţi cred că este important ca persoanele cu viziuni politice diferite de cele ale majorităţii să se poată exprima fără a se teme de persecuţii, dar mai puţin de jumătate dintre cei întrebaţi cred că în Rusia oamenii îşi pot exprima "destul de liber" convingerile politice.
Potrivit lui Denis Volkov, cetăţenii ruşi percep democraţia drept o combinaţie între "libertatea de expresie şi un nivel de trai ridicat, similar celui din ţările europene". În acelaşi timp, însă, apreciază sociologul, ruşii nu au o educaţie democratică serioasă. "Nu există un sistem de învăţământ naţional care să-i înveţe pe ruşi că democraţia înseamnă separaţia puterilor în stat şi o justiţie independentă", a spus Volkov. @