Surse din Departamentul de Stat american au dezvăluit că un înalt diplomat al SUA a avut discuţii cu guvernul cubanez, în capitala Havana, transmite BBC.
Şefa Biroului special pentru Cuba din cadrul Departamentului de Stat, Bisa Williams, s-a deplasat la începutul acestei luni la Havana, pentru a discuta cu adjunctul ministrului cubanez de Externe. Williams a condus o delegaţie formată din diplomaţi americani pentru a încerca restabilirea serviciului poştal între SUA şi Cuba.
Serviciile poştale directe sunt întrerupte încă din 1963, iar corespondenţa trebuie să treacă printr-un alt stat pentru a ajunge la destinaţie. Un purtător de cuvânt al Deprtamentului de Stat a confirmat pentru Associated Press că Bisa Williams a rămas în CUba după ce discuţiile pe tema serviciului poştal s-au încheiat, dar nu a menţionat ce a discutat oficialul american în perioada petrecută în statul insular. În total, diplomatul american a petrecut şase zile în Cuba.
La începutul acestei luni, preşedintele american Barack Obama a cerut prelungirea embargoului comercial impus Cubei, dar a declarat că este deschis discuţiilor cu regimul de la Havana. Preşedintele cubanez Raul Castro şi-a exprimat dispoziţia de a discuta cu SUA, dar fără condiţii impuse în prealabil de Statele Unite.
Obama a menţionat că embargoul va fi ridicat numai dacă autorităţile de la Havana dau semne că au intenţia de a instaura un regim democratic. Şeful statului american a spus că aşteaptă organizarea unor alegeri democratice în CUba pentru a uşura sancţiunile impuse asupra statului insular.