Şoferii care circulă pe drumul european E 85 au avut supriza să constate că, între localităţile Iaşi şi Leţcani, se lucrează pe o porţiune de 7,7 kilometri, deşi şoseaua nu prezintă semne de deteriorare.
Lucrările sunt efectuate de firma Spedition UMB, deţinută de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu. „Nu înţeleg de ce s-au apucat de acest drum. Erau doar câteva gropi, în Leţcani”, spune şoferul Gheorghe Cotia.
Potrivit oficialilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, nu se efectuează lucrări de asfaltare propriu-zisă, ci de „întreţinere preventivă”. „Avem o expertiză făcută de o comisie tehnică, în care se menţionează că există o reţea de fisuri şi crăpături, care în primăvară s-ar fi transformat în găuri”, explică Viorel Scutaru, directorul DRDP Iaşi.
Şeful secţiei Iaşi, Vlad Cercel, ne-a furnizat unele amănunte: „Pentru această lucrare vom plăti şase milioane de lei. În cadrul aceluiaşi contract, firma Spedition UMB va mai primi 11 milioane de lei pentru a efectua lucrări şi pe tronsoanele Târgu-Frumos - Războieni (9,2 kilometri) şi Strunga (5 kilometri)”, ne-a declarat el.
În opinia primarului din Iaşi, Gheorghe Nichita (PSD), lucrarea are legătură cu interese politice. „E campanie electorală şi s-au pus banii la bătaie. Sunt drumuri aflate în administrarea lor, pe raza municipiului, care sunt în stare proastă şi unde nu se face nimic”, acuză Nichita. El a făcut astfel aluzie la faptul că Umbrărescu este un apropiat al PDL, iar instituţia care plăteşte sumele respective este condusă de membri ai PDL.
Umbrărescu: „Eu sunt doar acţionar”
„Nici n-am ştiut că ai mei s-au băgat la aceste lucrări. Eu nu mai conduc firma, sunt doar acţionar, dar când am aflat m-am supărat pentru că ştiu că vom primi banii la Sfântu’ Aşteaptă. Ne-au rugat cei de la Regională să venim. Ac