Economiştii amintesc că privatizările s-au oprit acum 8 ani, odată cu venirea la putere a lui Vladimir Voronin, şi că, pentru reluarea procesului, este nevoie de ajustări legistative.
Lovită puternic de criză, după ani buni în care economicul a făcut jocurile politicului, Republica Moldova speră ca noua conducere de la Chişinău să aducă mult-aşteptatele schimbări. În opinia lui Alex Oprunenco, director de programe la centrul analitic din Chişinău Expert-Grup, pe lângă necesitatea unui pachet de măsuri anticriză, va fi „crucială capacitatea noii guvernări să combată în mod efectiv interesele speciale opace care, practic, au paralizat competiţia onestă în mai multe sectoare din economia Republicii Moldova, să asigure independenţa şi transparenţa agenţiilor de reglementare a pieţei şi să relanseze reforma instituţională”.
El spune că în ultimii ani a crescut numărul de dosare economice depuse împotriva Moldovei la CEDO. Potrivit analistului economic, investiţiile străine directe din Republica Moldova au scăzut de peste 2,5 ori în primul trimestru al anului faţă de perioada similară a lui 2008, din cauza incertitudinilor generate de criza financiară.
Banca de Economii şi Moldtelecom, ţintele investitorilor
Ce afaceri şi-ar putea dezvolta străinii în România? Potrivit lui Oprunenco, sunt interesante atât sectoarele tradiţionale, precum industria uşoară, alimentară şi vinicolă, construcţii, finanţe sau IT&C, cât şi investiţiile de la zero, „care ar permite includerea Republicii Moldova în lanţurile de producţie regionale ale companiilor multinaţionale”. Însă cele mai mari companii neprivatizate sunt operatorul naţional MoldTelecom şi Banca de Economii, una dintre cele mai importante instituţii financiare de peste Prut.
Reprezentantul Expert-Grup din Chişinău ne-a spus că, „după venirea partidului comuniştilor