Judecătorii i-au prelungit lui Daniel Bujor mandatul de arestare preventivă. Tânărul a stat, aproximativ o lună, la Jilava pentru a fi expertizat de specialiştii de la Institutul de Medicină Legală.
Tânărul reşiţean care şi-a ucis mama cu sânge rece, la începutul lunii septembrie, râmâne în continuare sub supravegherea poliţiştilor. După ce a fost arestat, Daniel Bujor a ajuns la Jilava, iar acum a fost readus în Reşiţa. „Mandatul de arest preventiv a fost prelungit cu încă 30 de zile. Poate să stea maximum 180 de zile în arest preventiv”, a declarat, pentru Adevărul de Seară, judecătorul Rustin Ciasc, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Caraş-Severin.
Bujor Daniel a stat 29 de zile în Penitenciarul Jilava pentru a i se face o expertiză psihiatrică la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti. Aici el a fost supus unor teste amănunţite ale unor specialişti în psihiatrie şi psihologie. „Acum este în arestul poliţiei cărăşene”, a declarat comisarul Dinu Nicorici din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie din Caraş-Severin.
Tânărul obişnuia să-şi ameninţe familia
Dan Bujor şi-a ucis mama, prin înjunghiere, în data de 1 septembrie, chiar în ziua în care tatăl său îşi aniversa ziua de naştere.
Problemele tânărului care a comis oribila crimă în familie au apărut în urmă cu aproximativ doi ani. Părinţii săi nu au mai suportat ameninţările cu bătaia şi scandalurile pe care acesta le făcea şi au sesizat poliţia. În urma acestor sesizări, Daniel Bujor a ajuns la Spitalul de Psihiatrie de la Gătaia, dar după trei săptămâni pe care le-a petrecut acolo în luna iulie, a fost lăsat să se întoarcă acasă.
Ajuns acasă a pus la cale omorul fiinţei care i-a dat viaţă. Diagnosticul externării a fost „Episod Maniacal Iritabil (Parţial Remis). Tulburări de personalitate instabil emoţional (de tip impulsiv)”.
Citeşte şi