Am aruncat o vorbă data trecută. Şi-am atins un subiect despre care lumea vrea să vorbească, fără ruşine.
Iat-o pe Teodora Costa:
"Ruşinea de a face ceva ruşinos… Dar ce mai este ruşinos în ziua de azi? Nu mai este ruşinos nici să te prostituezi, nici să fii filmat în momente delicate, nici să furi. Cînd mai roşeşte obrazul? Topită sub impactul cu pornografia, înjurătura groasă, scuipatul bărbătesc, tupeul de gaşcă, certurile ca la uşa cortului, ruşinea s-a diluat de la roşul sîngeriu al obrazului roşu de ruşine la paloarea invidiei pe capra vecinului. Azi e la modă să nu-ţi fie ruşine de nici o faptă care te poate îmbogăţi peste noapte sau îţi oferă o cît de mică plăcere.
Ruşinea de a cere bani, de a te tocmi pentru o simbrie, de a stoarce cît mai mult de la patron, stat sau orice stăpîn… nu mai există. Nu mai avem demnitate, ne plîngem pe toate canalele că o ducem rău " deşi avem maşină, casă, cumpărături inutile la supermarket ", că muncim mult pentru un salariu de mizerie.
Ruşinea de a-ţi spăla rufele în public " unde intră toate scandalurile otevizate, manelizate, tabloidizate pentru ratinguri infime. Merită oare să te expui stupid cu toate turpitudinile tale, cu toată mizeria interioară, mai ceva ca la o spovedanie, în faţa unor necunoscuţi avizi de priviri prin gaura cheii? Dar aici intervine acea lipsă a onoarei pe care nu se mai dă doi bani în zilele noastre. Onoarea care îţi impune să taci şi să rabzi cu demnitate trădările, minciunile, hoţia pe faţă, fără a te expune miticist pe canale TV care speri să-ţi facă dreptate cînd, de fapt, nu caută decît bufoni.
Ruşinea de a-ţi fi ruşine că eşti român, cînd pe străzile globului întîlneşti ne-ruşinea unor români cu apucături de maimuţe darwiniste. Ruşinea se cultivă din fragedă pruncie de către bunici cu frica lui Dumnezeu, care îţi spun că nu este slobod să iei un fruct din @N_
