Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi (IIFF), cea mai tânără manifestare cinematografică de amploare din ţară, s-a închis ieri-seară, după mai mult de o săptămână, printr-o proiecţie a celei mai recente premiere româneşti, filmul „Francesca”, al lui Bobby Păunescu.
Tânărul regizor a fost prezent la Iaşi, alături de „muza” şi de actriţa sa principală, Monica Bârlădeanu, şi de o mare parte a distribuţiei: Dorian Boguşă, Luminiţa Gheorghiu, Teodor Corban, Ion Sapdaru şi Mihai Dorobanţu. Proiecţia filmului a continuat cu o sesiune de autografe şi fotografii cu Bobby Păunescu şi iubita sa, Monica Bârlădeanu.
Proiecţia „Francescăi” a fost programată după Gala de Premiere a festivalului, care urma să dezvăluie, în sfârşit, preferinţele juriului de lungmetraj, condus de Anamaria Marinca (după ce fiecare dintre membrii acestuia a afirmat, cu diferite ocazii, că selecţia, concentrată asupra filmelor de debut, este una foarte bună şi este greu să se oprească la un „învingător”). Deşi mai toate filmele din competiţie au avut succes - de la „The Messenger” până la „Moon” sau „Only” -, publicul a avut emoţii pentru filmele autohtone din competiţie, cum ar fi „Cea mai fericită fată din lume”, „Katalin Varga” sau „Constantin şi Elena” (acesta din urmă, la secţiunea de film documentar).
Un premiu de excelenţă pentru Luminiţa Gheorghiu
Festivalul Internaţional de Film de la Iaşi s-a deschis, cu o săptămână în urmă, printr-o proiecţie a filmului „Amintiri din Epoca de Aur - Partea I”, în prezenţa regizorului originar din Iaşi Cristian Mungiu. La rândul lor, actriţa Anamaria Marinca şi criticul de film Anca Grădinariu, directorul artistic al festivalului, sunt ieşence şi au fost bucuroase să ajute la concretizarea primei ediţii a unei manifestări care-şi propune să pună Iaşiul pe lista reperelor obligatorii ale iu