Dacă v-aţi săturat de circul din România, puteţi să vă încercaţi şansa la Loteria Vizelor. Aflaţi ce vă aşteaptă de la românii care au trecut deja Oceanul. America ne face din nou cu ochiul. Spuneţi-i adio lui Boc, uitaţi de Băsescu, Geoană şi de tot circul politic, a reînceput Loteria Vizelor! Sursa: Adriana Tomașevici
Criza politică şi economică din România face din actuala ediţie a Loteriei americane una foarte atractivă, aşa cum de mulţi ani nu a mai fost. Dacă în anii ’90, ai prăbuşirii economice, viza americană suscita un interes enorm, cu sute de mii de români care îşi depuneau dosarele, situaţia catastrofală din 2009 tinde să reconstituie atmosfera din acea perioadă, pentru că apetitul pentru plecatul din ţară a revenit.
Dar criză este şi în America. S-au prăbuşit bănci, giganţii auto au falimentat, şomajul e în creştere. Pentru o imagine clară, obiectivă, EVZ vă oferă o analiză la zi a situaţiei din Statele Unite. Ghizi sunt români care au ajuns acolo tot prin Loteria Vizelor. O fi mai suportabilă criza lor decât criza noastră? Iată povestea spumoasă a unei tinere care nu şi-a dorit niciodată să ajungă în State, dar care acum s-a adaptat perfect.
Emigrată cu forţa
Când am aterizat în Philadelphia, acum vreo trei ani şi un pic, mă amăgeam că n-o să fac mulţi purici prin zonă. Îmi luasem concediu fără plată, aveam în buzunar un bilet de avion dus-întors şi doar o valiză cu ceva haine de vară, cărţi şi cosmetice. Mă pregătisem, cumva, şi pentru varianta în care hotăram să rămân. Şi uite că am rămas...
Nu sunt tocmai câştigătorul tipic al Loteriei Vizelor. Nu mi-am dorit niciodată să câştig. Am aplicat de câteva ori la rând, dar numai pentru că soţul meu mă bătea la cap. „Ce mare lucru, oricum nu or să mă selecteze”, îmi spuneam.
Partea proastă e că eu eram câştigătorul, iar cealaltă ju