Timişoara l-a pierdut pentru cel puţin şase luni pe Marian Cisovsky!
Fundaşul Marian Cisovsky e pierdut pentru Poli. Jucătorul nu va putea evolua în acest tur de campionat, va rata şi meciurile din Cupă, dar şi pe cele din Europa League!
"E o veste cumplită. N-am mai avut o astfel de problemă în carieră, n-am mai stat niciodată atît de mult pe margine. Cea mai lungă pauză a fost de şase săptămîni", a mărturisit, şocat, slovacul. Acesta a fost operat la o clinică de la Stuttgart, iar intervenţia chirurgicală a reliefat probleme grave la ligamentele încrucişate ale genunchiului drept, doar bănuite la controlul amănunţit efectuat zilele trecute.
Fundaşul se plîngea de mai multă vreme de dureri, dar a încercat să amîne, măcar pînă la iarnă, operaţia. "Stai 6 luni", i-au spus, sec, medicii. "Dacă nu voi putea juca în cupele europene în acestă toamnă, sper, măcar, să pot prinde startul returului", a adăugat Cisovsky, care va începe de marţi programul de recuperare, tot la Stuttgart, oraşul unde, coincidenţă, slovacul a jucat în ultima sa partidă pentru Poli, 0-0 cu VfB, pe 26 august.
3 este numărul etapelor din campionat în care a jucat Cisovsky, slovacul fiind de fiecare dată integralist
Timişoara l-a pierdut pentru cel puţin şase luni pe Marian Cisovsky!
Fundaşul Marian Cisovsky e pierdut pentru Poli. Jucătorul nu va putea evolua în acest tur de campionat, va rata şi meciurile din Cupă, dar şi pe cele din Europa League!
"E o veste cumplită. N-am mai avut o astfel de problemă în carieră, n-am mai stat niciodată atît de mult pe margine. Cea mai lungă pauză a fost de şase săptămîni", a mărturisit, şocat, slovacul. Acesta a fost operat la o clinică de la Stuttgart, iar intervenţia chirurgicală a reliefat probleme grave la ligamentele încrucişate ale genunchiului drept, doar bănuite la