Instabilitatea politică loveşte puternic în economia românească. Leul a intrat într-o perioadă de perturbaţii puternice, iar BNR a pompat până acum peste 350 milioane de euro pentru stabilizarea cursului. Dacă criza se va prelungi, cursul poate trece de 4,3 lei/euro, atrăgând consecinţe de domino în economie. Deja efectele negative asupra populaţiei sunt extrem de mari.
Românii vor plăti nota de plată a crizei politice pe tot parcursul anului viitor. Coaliţia s-a spart la data de 1 octombrie, dată referinţă pentru cursul de schimb leu-euro la care se vor calcula accizele în 2010. Asta înseamnă că ţigările, benzina, motorina, curentul electric se vor scumpi ca urmare a calculării acizei la noul curs de 4,2495 lei/euro, faţă de 3,7348, cât a fost la 1 octombrie 2008.
Dacă nu s-ar fi destrămat coaliţia, cursul ar fi fost, probabil, în jur de 4,1981 lei, cât a fost cu o zi înainte, şi creşterile de preţuri ar fi fost ceva mai mici. Acum ministrul Pogea îşi freacă mâinile de bucurie că va aduna mai mulţi bani la buget din accize, bani care prind bine în vremuri de criză. Însă plusul din visteria statului va veni din portofelele românilor, care vor plăti cu 1,6 lei mai mult pe fiecare pachet de ţigări cumpărat, cu 0,2 lei mai mult pe litrul de benzină, cu 0,17 lei pe litrul de motorină. La energia electrică factura se va scumpi cu 0,54 lei/kilowat. Şi totul numai din prăbuşirea cursului valutar adusă de criza politică într-un moment cât se poate de nepotrivit.
INTERVENŢIA BNR
Pe parcursul săptămânii trecute, cursul oficial anunţat de BNR a crescut puţin câte puţin în fiecare zi, chiar dacă banca centrală a intervenit pe piaţă. Luni, cursul oficial a fost stabilit la 4,1953 lei, marţi a înregistrat o uşoară apreciere la 4,1851 lei, miercuri a urcat la 4,1981 lei/euro. Joi, şocul politic produs de ruperea coaliţiei a dus cu