Majorarea este pusă pe seama faptului că unii şoferi vor să-şi repare fiecare zgârietură la maşină. Un alt motiv al scumpirii, invocat de asiguratori, este alinierea tarifelor la nivelul celor din UE.
Faptul că proprietarii de automobile îşi repară fiecare zgârietură pe care o au la maşină duce la creşterea asigurării obligatorie (RCA) cu câte 40%-45%, începând din acest an, spun asigurătorii. Pe lângă această premisă, mai este şi aceea că asigurătorii români trebuie să-şi alinieze tarifele cu cele de la nivel european, care la ora actuală sunt de cel puţin 3-4 ori mai mari decât ale noastre.
„Sunt unele cazuri în care la maşinile din clasa mică (de până la 1.400 cmc - n.r.) preţurile pentru un RCA s-au dublat. Dacă în 2008 pentru un astfel de autoturism asigurarea era 211 lei, în 2009 a ajuns şi la 470-500 de lei. Oricum, de acum nu trebuie să ne mai aşteptăm la bine cunoscutele creşteri anuale de tarife. Piaţa s-a diversificat atât de mult, încât companiile efectuează majorări trimestrial, între 10 şi 15%”, ne-a de clarat Gheorghe Grad, preşedintele Societăţii Româneşti de Brokeraj în Asigurări (SRBA).
Potrivit acestuia, faptul că unii şoferi vor să-şi repare fiecare zgârietură la maşină nu face decât să crească tariful deoarece, în agenda asigurătorilor, sunt evenimente rutiere pentru care ei trebuie să plătească.
De exemplu, pentru o Honda cu o capacitate cilindrică de 1.800 cmc, poliţa RCA în 2008 pentru o persoană fizică costa 536 de lei, în acest an a crescut la 740 de lei şi ar putea ajunge la aproximativ 1.000 de lei în 2010. Un alt exemplu dat de Gheorghe Grad este asigurarea obligatorie pentru un camion şcoală de şoferi. Anul trecut, RCAul era în acest caz de 1.100 de lei, acum a ajuns la 1.700 de lei, iar în 2010 se va majora cu 20%.
România în topul UE, la numărul de daune
„Mo