Premierul Jan Fischer se află, miercuri, la Bruxelles, pentru a explica de ce ţara sa nu ratifică Tratatul de la Lisabona. Fischer a fost convocat de Preşedinţia Suedeză a UE şi de Comisia Europeană. Prezenţa lui Jan Fischer la Bruxelles are drept scop punerea sub presiune a lui Vaclav Klaus, preşedintele ceh eurosceptic care întârzie intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Premierul Jan Fischer se află, miercuri, la Bruxelles, pentru a explica de ce ţara sa nu ratifică Tratatul de la Lisabona.
Fischer a fost convocat de Preşedinţia Suedeză a UE şi de Comisia Europeană.
Prezenţa lui Jan Fischer la Bruxelles are drept scop punerea sub presiune a lui Vaclav Klaus, preşedintele ceh eurosceptic care întârzie intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Fischer este primit la ora prânzului de preşedinţii celor trei instituţii europene, urmând ca la final oficialii să vină în faţa PE pentru a prezenta concluziile reuniunii.
Rezultate concrete nu vor fi întrucât premierul ceh este un sustinător al Tratatului, dar nu poate face aproape nimic pentru ratificarea documentului.
Comisia Europeană încearcă prin această întâlnire mai degrabă să-l tenteze pe preşedintele Vaclav Klaus cu un portofoliu important pentru Cehia în viitoarea echipa a Comisiei. Pe de altă parte, unele state membre se gândesc că Praga ar merita să fie sancţionată pentru tergiversarea procesului de ratificare.
Cehia şi-ar putea astfel pierde poziţia de comisar european în cazul în care Tratatul de la Lisabona nu intră în vigoare. Motivul: în baza actualului tratat, componenţa Comisiei Europene este mai restrânsă. Mihaela Gherghişan
Premierul Jan Fischer se află, miercuri, la Bruxelles, pentru a explica de ce ţara sa nu ratifică Tratatul de la Lisabona. Fischer a fost convocat de Preşedinţia Suedeză a UE şi de Comisia Europeană. Prezenţa lui Jan Fische