In arta, minimalismul este incercarea de a reduce obiectul la elementele sale fundamentale, prin eliminarea a tot ce este superfluu. "Mai putin este mai mult" – este deviza arhitectului Van der Rohe, unul dintre stralucitii reprezentanti ai curentului.
Un curent asemanator bantuie politica romaneasca. Un Parlament cu o singura Camera, cu mai putini deputati. Un sistem dominat de doua mari partide – rezultatul previzibil al impunerii votului majoritar, promovat de catre actualul presedinte. Mai putine discutii in Parlament – legile fiind promovate prin ordonante de urgenta sau asumarea raspunderii guvernamentale. Consultarea cu partenerii, redusa la informarea acestora (ma refer nu doar la recenta demitere a ministrului de Interne, ci si la practica presedintelui, care, obligat de lege sa consulte Parlamentul inainte de initierea unui referendum, se multumeste sa trimita o depesa presedintilor Camerelor).
Reducerea la minimum a campaniei electorale (in democratiile consolidate, anuntarea candidaturilor se face cu multe luni inainte, scopul fiind acela de a permite alegatorilor sa se pronunte in cunostinta de cauza). Suprapunerea campaniilor (cea prezidentiala cu cea pentru referendum). Numarul ministrilor redus la absurd – iarasi pentru a scoate din joc decizia parlamentara. Ministrii nu mai organizeaza licitatii, pentru ca s-ar pierde timp.
Argumentul principal al acestei tendinte pare sa fie eficienta. Mai putine discutii – legi adoptate mai repede; mai putini parlamentari – cheltuieli mai putine; suprapunerea scrutinelor – idem. Dar e in natura democratiei sa fie – aparent – mai putin eficienta. Maximum de eficienta se obtine intr-o dictatura. Acolo, decizia liderului devine lege de indata ce e pronuntata. Tentatia totalitara – vorba lui Revel – e mare.
Imi amintesc o intamplare de prin anii ’80. Ceausescu, cu treaba prin cart
