Sentimentul matern i-a adus celebritatea. Nu-i vreo vedetă de televiziune. E Sanda, o căpriţă crescută în grădina unui gospodar din satul Bâcleş- Mehedinţi, care hrăneşte o viţeluşă de şase luni.
Sanda a ajuns celebră în sat, iar de astăzi chiar şi la televizor, după ce şi-a luat în serios rolul de mamă adoptivă şi creşte o viţeluşă rămasă sărmană. De 6 luni, căpriţa o hrăneşte pe Nicoleta ca pe iezii ei, iar sătenii din Bâcleş au făcut pelerinaj, la uşa stăpânului, să vadă minunea. “Chiar plecai de-acasă ca să văd minunea. Am 72 de ani, dar aşa ceva n-am văzut până acum. Hai, să sugă un ied la o vacă, să zic că mai cred, dar să sugă o viţică la o capră, nu”, ne-a spus uimită, Ştefania Barbu, vecina familiei Marinca.
Vecinii au rămas uimiţi
Minunea se întâmplă în gospodăria lui Nicuşor Marincu sau Papi, cum îl alintă sătenii. Viţica a rămas sărmană de mamă când abia se născuse. Stăpânul său n-a stat prea mult pe gânduri şi a rezolvat problema. A îndemnat-o pe Nicoleta să se aboneze la ugerul caprei. Şi uite-aşa, a ademenit-o pe Sanda cu frunze de salcâm, iar viţica şi-a văzut de treabă şi a împărţit laptele cu iezii. "Eu sunt prieten cu animalele, le cresc de când mă ştiu. Am încercat s-o dau la capră şi a mers treaba. A fost acceptată imediat. Suge dimineaţa şi seara, de două ori pe zi. Se întâlnesc în curte. N-o dau toată ziua la capră, că o omoară, suge încontinuu", ne spune Nicuşor Marinca. Numele pe care îl poartă cele două vin chiar din familia stăpânului. "Am o fată pe care o cheamă Nicoleta şi o cumnată pe care o cheamă Sanda. De la ele, am luat numele", a adăugat, zâmbind, Papi care le-a pus nume tututor animalelor din obor.
Sanda cam fuge de responsabilităţi
Acum, Nicoleta are jumătate de an, mănâncă şi furaje, dar tot mai dă fuga la ugerul căpriţei. Numai că, un pic stresată de forţa viţelei, mama adoptivă cam fuge de responsab