Mai multe grupuri de femei trecute de 40 de ani, din satele doljene, au venit astăzi în Bănie special să facă negoţ cu podoaba capilară. Clientele s-au tocmit la sânge cu frizerii, pentru câţiva lei în plus.
Începând cu ora 9.00, zeci de femei au ajuns astăzi la un salon de înfrumuseţare din Valea Roşie, sperând să câştige sume frumuşele din comerţul cu propriul păr. Adulţii s-au rânduit în faţa salonului cu pricina încă de la primele ore ale dimineţii.
Şi-a retezat părul lung până la şolduri
Doina Mărgăreaţă (48 de ani), din localitatea Dobridor, comuna Moţăţei, a fost primul client. “Nu m-am vopsit deloc şi mi-am îngrijit părul cu mare atenţie. Are 70 de centimetri lungime. Ce-i drept, s-a mai rărit, odată cu trecerea anilor, dar este sănătos şi străluceşte după ce îl spăl”, ne-a mărturisit Doina Mărgăreaţă, care nu şi-a infipt foarfeca în păr din clasa a treia. Familia susţine însă că afacerea nu este rentabilă şi că preţurile sunt destul de mici. “La telefon ni s-a zis că o să primim câteva milioane. Acum aflăm că 100 de grame costă 15 lei, iar la un kilogram ar fi 150 lei. Acest lucru ar însemna să fii zână, cu părul ca-n poveşti, ca să ai noroc de suma asta”, ne-a spus Mihela (27 de ani), fiica Doinei.
Aflaţi din Adevărul de Seară de sâmbătă, din Craiova, cât a câştigat doamna Doina, din vânzarea părului.