Iranul şi Afganistanul se vor afla în fruntea preocupărilor secretarului de stat american Hillary Clinton în turneul pe care ea îl începe sâmbătă la Zurich şi pe care îl va continua la Londra, Dublin şi Moscova. "Cooperarea cu partenerii noştri ruşi în cadrul grupului celor Şase este fără îndoială încurajatoare", a salutat şeful diplomaţiei americane joi seară, în ajunul îmbarcării sale pentru acest maraton de cinci zile.
Grupul celor Şase, Germania, China, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie şi Rusia, reuneşte ţările angajate într-o dificilă negociere cu regimul de la Teheran în legătură cu programul său nuclear, pe care marile puteri îl bănuiesc de a avea obiective militare.
Clinton este aşteptată la început sâmbătă dimineaţă la Zurich, unde urmează să asiste la semnarea acordului istoric de reconciliere între Turcia şi Armenia.
Ea urmează să discute cu această ocazie despre Iran cu omologul său francez, Bernard Kouchner, şi cu diplomatul şef al Uniunii Europene, Javier Solana, a indicat un responsabil al Departamentului de Stat exprimându-se sub acoperirea anonimatului.
Ea va pleca apoi la Londra, notează Agerpres.