Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru din Alba Iulia, prima sub o nouă siglă: ITF Alba Iulia, s-a încheiat aseară. În oraşul, în care singurul teatru existent este cel de păpuşi, au descins trupe din toate zonele ţării, dar şi din mai multe ţări europene.
Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Alba Iulia, prima sub sigla ITF Alba Iulia, s-a încheiat aseară.
Paradoxal, în anul în care organizatorii au renunţat la numele mai lung, dar mai plin de semnificaţie, al festivalului - "Poveşti pentru Copii şi oameni Mari" - spectacolele s-au încadrat, parcă mai multe şi mai mult, în sfera poveştilor, mai ales a celor pentru oameni mari. Explicaţia este simplă: organizatorii au încercat în acest an să popularizeze teatrul de animaţie, o formă de teatru foarte "la modă" în vestul Europei.
„Festivalul a crescut”
Faţă de primele trei ediţii, este drept că festivalul a "crescut". Se simte deja o anumită exprerienţă, atât a organizatorlor cât şi a publicului.
A scrie acum, la final, despre toate spectacolele din festival este greu şi, poate, inutil. E greu, pentru că suntem mereu tentaţi să facem sau să vedem ierarhii, iar paleta spectacolelor prezentate la Alba Iulia a fost atât de largă încât orice ierarhizare ar fi nedreaptă.
Totuşi, un spectacol merită remarcat, mai ales că numărul celor care au ales să-l vadă a fost mai mic decât la altele, unde toate locurile au fost ocupate şi au mai rămas şi nemulţumiţi pe afară. Era de aşteptat ca actorii şi regizorii de la Târgu Mureş să ne surprindă cu "modernităţile" teatrului, era de aşteptat ca un spectacol mult premiat cum a fost "Candid" în regia lui Cristian Pepino să fie savuros, la fel cum de la actorii din vestul Europei ne aşteptam să primim spectacole originale şi purtând amprenta unei vieţi culturale mult mai ef