LANSARE. Noul roman al scriitorului, ce urmăreşte viaţa unui profesor român exilat în America, ar putea fi inspirat din cazul „Culianu”.
Noul roman al scriitorului Norman Manea va apărea săptămâna aceasta, la Editura Polirom. „Vizuina” este un volum aşteptat cu mare interes nu numai de cititorii prozei semnate de Norman Manea, ci şi de cei interesaţi de cazul „Culianu”, ţinând cont de faptul că autorul afirma, cu un an în urmă, că în următoarea sa carte va scrie şi despre acesta.
„Vizuina” se anunţă a fi un roman de dragoste cu puternice valenţe politice, un „thriller” literar, după cum îl descrie editura ieşeană. Norman Manea povesteşte viaţa profesorului Augustin Gora, exilat în America, întâlnirea acestuia cu fosta sa soţie şi cu iubitului ei, Peter Gaşpar.
Cel din urmă devine victima unui complot, ai cărui autori ar fi un grup de exilaţi de extremă dreaptă. Grupul este suspectat de poliţia americană că ar fi asasinat şi un mare „cărturar român”. Atât trădează editura legat de subiectul noului roman semnat de scriitorul în vârstă de 73 de ani, la rândul său stabilit în Statele Unite.
„În noua mea carte voi scrie mai multe despre moartea lui Ioan Petru Culianu, asasinat la începutul anilor ‘90 la Chicago. A existat un interviu în sensul acesta, al cuiva pe care prefer să nu-l numesc, care a luat legătura cu comunitatea română naţionalistă din Chicago şi a discutat moartea lui Culianu. Iar ei au spus: «Culianu a fost membru al familiei». După cum ştiţi, în limbajul mafiei, familia are o anumită structură...
Cine trădează este pedepsit. Acesta era un răspuns pe care m-am bazat când am scris despre cauza morţii lui Culianu. Dar nu vreau să vorbesc mai mult despre noua mea carte acum”, declara Norman Manea, în urmă cu un an, pentru EVZ. S-ar putea presupune, având în vedere aceste afirmaţii, că acel „căr