Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crăciun în Maramureş, cu sănii, colinde şi cârnaţi

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 15 octombrie 2009 ·

Cei care tânjesc după sărbători de iarnă petrecute într-un sat tihnit, la gura sobei, în faţa unei mese pline de bucate, nu ar trebui să ocolească Târgul de Turism al României din această toamnă. Sursa: Andreea Dogar

Tema evenimentului este "Crăciun în Maramureş", iar localnicii proprietari de pensiuni veniţi la târg au pregătit deja ofertele pentru Revelion. În cadrul proiectului "Crăciun în Maramureş", turiştii cazaţi la pensiuni sau în casele oamenilor vor vedea pe viu, în gospodăriile acestora, care sunt acele obiceiuri care au făcut din Maramureş un judeţ atât de bogat în tradiţii.

Vor avea loc mai multe evenimente la care vor putea lua parte turiştii veniţi în regiune pentru sărbătorile de iarnă: tăierea porcului, pregătirea cârnaţilor, coacerea colacilor, slujba de la biserică din dimineaţa de Crăciun, colindul.

Astfel, vizitatorii vor învăţa colinde, se vor plimba cu sania, vor merge la concerte sau la spectacolele teatrului popular Viflaim. Se va face un calendar ce va include toate manifestările, astfel încât turiştii să aibă o listă de unde să poată să alege.

Pentru Crăciun, un pachet cu patru nopţi de cazare la o pensiune de trei margarete, cu două mese pe zi (dimineaţa şi seara) costă 780 de RON de persoană. Preţul include masa festivă din seara de Crăciun. Pentru Revelion, pachetul cu demipensiune şi cinci nopţi de cazare costă 980 de RON de persoană.

TRADIŢIE. Maramureşenii au încins o învârtită

Maramureş, unde tradiţiile de Crăciun nu sunt o formalitate

Programul "Crăciun în Maramureş" se desfăşoară în cadrul unui parteneriat între Consiliul Judeţean Maramureş, primăriile localităţilor din judeţ şi Ministerul Turismului.30 de localităţi participă la proiect, printre care Baia Mare, Sighetul Marmaţiei, Botiza, Bârsana, Deseşti, Vadu Izei, Ieud, Breb, Rozavlea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 8 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 2 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 3 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 4 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 7 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 7 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Vremea

București
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
mar.

9°/12°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°