O româncă din Suceava a venit în Italia în urmă cu cinci ani pentru a-şi împlini un vis pe care îl avea din tinereţe: să devină cântăreaţă de muzică populară. Steluţa Florişteanu, 44 de ani, din comuna Valea Moldovei, judeţul Suceava, şi-a dorit de mică să devină cântăreaţă, dar şi-a dedicat tinereţea familiei sale. A terminat un liceu cu profil contabilitate-finanţe, iar apoi a muncit în comerţ în Gura Humorului.
Steluţa a păstrat mereu contactul cu muzica populară, cântând cu diverse ocazii, pe la nunţi şi botezuri. Muzica i-a intrat însă în suflet privind la televizor interpreţii de muzică populară şi visa să ajungă şi ea cântăreaţă într-o zi.
Norocul i-a surâs când Maria Macovei, cunoscuta solistă de muzică populară a zonei Sucevei, a auzit-o cântând la o nuntă şi i-a propus să facă parte din ansamblul folcloric al Casei de Cultură din Gura Humorului.
Însă, pentru a participa şi pe cont propriu la festivaluri avea nevoie un album de prezentare. A căutat soluţii în ţară, dar nu a reuşit să găsească sponsori pentru înregistrări. Asfel că, la sfârşitul anului 2003 a decis să plece în Italia, hotărâtă să câştige singură banii necesari pentru înregistrări în studiouri profesionale.
“Copiii au crescut şi au viaţa lor. Vreau să fac acum ceva pentru mine şi pentru sufletul meu”, spune ea.
Steluţa le face italienilor sarmale
Steluţa locuieşte la Roma de cinci ani şi munceşte ca baby-sitter într-o familie de italieni. Steluţa se ocupă de toate în casă, curăţenie, spălat şi gătit. Cei doi copii ai familiei adoră sarmalele, pentru că Steluţa ştie să le prepare foarte bine, după o reţetă moldovenească.
Vezi videoclipuri cu Steluţa Floriştenu cântând ¨Aşa-i hora de la munte¨, pe adevarul.it.