Ori de cate ori un politician roman comanda un sondaj manipulator si consilierii sai il incurajeaza, avand convingerea ca astfel vor putea determina soarta viitorului scrutin electoral, mintile tuturor celor implicati se raporteaza, probabil fara sa stie, la unul dintre cele mai studiate fenomene din domeniul teoriei predictiei sociale: problema reflexivitatii predictive.

Sa faci comentarii ironice cu privire la ce este in mintea politicianului roman este inutil. Sa ridici semne de intrebare cu privire la ce intelege sau nu intelege un consultant (roman sau strain) despre realitatea inconjuratoare – in afara de faptul ca in ea trebuie sa aiba loc un transfer monetar – este prematur. In Romania, consultantii politici sunt inca priviti ca si cum ar fi depozitarii unei stiinte sau ai unor secrete profesionale inimaginabile profanilor.

Nu sunt. Unii sunt buni manageri si buni organizatori de campanii. Dar o stiinta speciala a predictiei politice nu detin. Si acesta este un verdict irevocabil. Sa lasam insa altora placerea de a dovedi si argumenta, cand ii va veni vremea, aceasta revelatie.

Odata lasata pe seama altora sarcina sa explice de ce „a avea“ este mai important decat „a face“, iar „a face“ este mai important decat „a sti“ in meseria adevaratului consultant politic, avem libertatea de a ne ocupa de ceva cu adevarat interesant: problema predictiilor care se autoimplinesc, caci despre ele este vorba inainte de orice cand vorbim despre manipulare prin sondaje.

Informatia din sondaje, se spera, va modifica realitatea politica in directia dorita de emitator. Caile prin care informatia poate influenta realitatea sunt multiple. Intre ele, predictia care se autoimplineste este cea mai importanta.

Marele sociolog american Robert Merton, primul autor care a abordat problema, o prezinta astfel: „Profetia care se autoimp