Partidul Democratic din Botswana, BDP, la putere începând de la independenţă în 1966, a revendicat sâmbătă victoria sa la alegerile legislative, deschizând calea realegerii preşedintelui Ian Khama în fruntea acestei ţări bogate în diamante, dar lovită de criză. "Noi suntem noul guvern, am obţinut 29 de locuri", a declarat Langston Motsete, reprezentant al BDP în comisia electorală, după numărarea sufragiilor în 35 din cele 57 de circumscripţii. Celelalte 6 locuri sunt împărţite de opoziţie, a precizat el.
Radioul de stat a confirmat această victorie, prevăzută de analişti ca urmare mai ales a unei slabe opoziţii. Şapte partide şi 15 candidaţi independenţi s-au prezentat.
Aproximativ 725.000 de alegători dintr-o populaţie de 1,9 milioane de locuitori au fost chemaţi la urne vineri pentru a desemna 57 de deputaţi, care urmează apoi să îl aleagă pe şeful statului.
Potrivit unui reprezentant al unei misiuni de observaţie regionale, Henrique Banze, viceministru al afacerilor externe al Mozambicului, alegerile s-au desfăşurat în calm. Comisia nu a primit nicio plângere pentru intimidare, a adăugat el.
După proclamarea oficială a rezultatelor, parlamentul urmează să îl realeagă în funcţie pe şeful statului, Ian Khama, la putere din aprilie 2008, deşi stilul său autoritar a creat diviziuni în interiorul partidului.
Bine administrată, puţin coruptă, această ţară semideşertică din Africa australă este regulat clasată la un loc de frunte al bunei guvernări în Africa. Dar fosta colonie britanică este atinsă din plin de criza economică mondială ce afectează principala sa resursă, vânzarea de diamante. Aproape jumătate din populaţie încă trăieşte cu mai puţin de 1 dolar pe zi, notează Agerpres.