Un atentat sinucigaş comis ieri într-un oraş iranian situat lângă graniţa cu Pakistanul s-a soldat cu cel puţin 30 de morţi, printre care şi ofiţeri de rang înalt ai Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului de la Teheran.
Atacul, soldat şi cu rănirea a 28 de persoane, a fost comis dimineaţă la ora 8.00 (7.30, ora României), în localitatea Pishin, în timp ce mai mulţi comandanţi ai unităţilor de elită participau la o întâlnire cu şefii triburilor din provincia Sistan-Balucistan menită să consolideze „unitatea dintre şiiţi şi sunniţi”.
Atentatul cu bombă a fost revendicat de o grupare şiită rebelă, Jundallah (Soldaţii lui Dumnezeu), a anunţat procurorul-general din Zahedan, capitala provinciei. Agenţia Fars a relatat că printre victimele atacului se numără şi generalul Nour- Ali Shoushtari, adjunctul comandantului trupelor de uscat din cadrul Gardienilor Revoluţiei, şi generalul Mohammad Zadeh, comandatul unităţilor speciale din provincia respectivă. Mai mulţi şefi de trib au fost, de asemenea, ucişi.
SUA au condamnat atacul
Preşedintele parlamentului iranian, Lari Larijani, a acuzat Washing tonul că se află în spatele atacului de ieri-dimineaţă. „Credem că ultimele acte teroriste au rezultat în urma acţiunilor Statelor Unite şi demonstrează animozitatea americană faţă de ţara noastră”, a declarat oficialul iranian, citat de France Presse. Statele Unite au negat însă orice implicare şi au condamnat atentatul din Iran.
Liderul de la Teheran, Mahmoud Ahmadinejad, a cerut „acţiuni rapide împotriva autorilor acestei crime teroriste”.