Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nati Meir, după gratii 29 de zile

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 20 octombrie 2009 ·

Nati Meir a primit, în această seară, mandat de arestare pentru 29 de zile. După anunţarea sentinţei, Meir a declarat că va face recurs şi că nu se aştepta la o astfel de decizie. El a fost dus, astăzi, încătuşat la Tribunalul Bucureşti. Audierea s-a derulat în camera de consiliu şi a fost secretă. Sursa: Mediafax

Nati Meir şi-a petrecut noaptea la Direcţia Cercetări Penale, unde a fost dus ieri aseară, după finalizarea audierilor. Ordonanţa de reţinere era valabilă până în această seară, în jurul orelor 23.00.

Una dintre persoanele care au depus plângere împotriva lui Meir este impresarul lui Adi Minune, căruia fostul deputat ar fi trebuit să îi plătească 50.000 de euro pentru promovarea din precampania alegerilor prezidenţiale, a declarat Violeta Podolian, avocatul lui Meir.

Două persoane care au făcut plângere împotriva lui Nati Meir au fost chemate în această dimineaţă la audieri. Tot azi va fi audiat şi Nati Meir, pus sub acuzare pentru înşelăciune. Procurorii au emis ieri, un mandat de reţinere pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi, Meir a fost prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.

Apărătorul a precizat că data scadentă a contractului dintre Meir şi Adi Minune era 13 decembrie 2009. Celelalte două plângeri aparţin unor persoane care ar fi cerut un împrumut de 800.000 de euro de la Nati Meir, conform avocatului acestuia. Ştefan Ilinca, un om de afeceri din Craiova, şi Silvian Ilie Filoti ar fi garantat returnarea creditului cu un teren.

Nati Meir ar fi spus că face o expertiză pentru evaluarea terenurilor, expertiză pe care le-a cerut celor doi să o plătească. Nati Meir susţine că a plătit evaluarea, că a emis o chitanţă.

Împrumuturi de sute de mii de euro

Reclamanţii lui Meir s-au prezentat la Parchetul Capitalei, în legătură cu dosarul politicianului pe care î

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri în Franţa: Aproximativ 49 de milioane de persoane, chemate la urne pentru a alege noua Adunare Naţională

News.ro acum 19 minute
Aproximativ 49 de milioane de alegători francezi sunt chemaţi la urne pentru a stabili noua componenţă a Adunării Naţionale, adică numirea a 577 de deputaţi, în două tururi, duminică şi 7 iulie, ceea ce ar putea schimba radical orizontul politic, re

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum 41 minute
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Nigeria: Cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma unor atacuri comise de femei kamikaze

News.ro acum o ora
Cel puţin 18 persoane au fost ucise şi 30 rănite, sâmbătă, în atacuri comise de presupuse femei kamikaze în statul Borno, în nord-estul Nigeriei, a declarat directorul general al agenţiei locale de gestionare a situaţiilor de urgenţă, citat de Reute

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 7 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 11 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 11 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 9 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 12 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 12 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Vremea

București
acum

23°
dum.

22°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

23°
dum.

21°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

23°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

22°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°