Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comuniştii ar ţine cu Lupu

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 20 octombrie 2009 ·

CHIŞINĂU. În PCRM se conturează o tabără care l-ar vota pe candidatul liberalilor la preşedinţie, în ciuda opoziţiei lui Voronin. Sursa: EPA

Deşi o controversă pe teme constituţionale blochează momentan votul pentru alegerea preşedintelui, candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), Marian Lupu, pare tot mai aproape de funcţia supremă.

Deputatul comunist Vladimir Ţurcan i-a trimis la sfârşitul săptămânii trecute o scrisoare liderului PCRM Vladimir Voronin, în încercarea de a-l convinge că declanşarea alegerilor anticipate trebuie evitată cu orice preţ. Concret, asta ar însemna susţinerea lui Marian Lupu prin acordarea celor opt voturi care-i lipsesc în acest moment Alianţei.

„Am făcut în această scrisoare o analiză a situaţiei socio-politice din ţară. În momentul de faţă, alegerile ar fi un pericol pentru statalitatea ţării. În plus, în campania electorală nu pot fi rezolvate multe dintre problemele urgente ale Republicii Moldova”, a declarat Vladimir Ţurcan pentru EVZ. Deputatul comunist spune că propunerile sale sunt discutate în prezent de conducerea PCRM, care va formula un răspuns public.

Potrivit democratului Dumitru Diacov, în rândul comuniştilor s-a conturat deja un grup de 16-17 deputaţi dispuşi să voteze pentru Lupu, însă aceştia sunt opriţi deocamdată de „disciplina de partid”. Între respectivii deputaţi s-ar număra şi Vladimir Ţurcan. Semnale - firave, e adevărat - există şi din partea lui Vladimir Voronin: fostul şef al statului ar fi condiţionat votul pentru Lupu de retragerea formaţiunii pe care acesta o conduce - Partidul Democrat - din structura AIE.

Amânarea „n-ar fi o tragedie”

Comuniştii ar putea avea destul timp să ia o decizie la nivel de partid: Parlamentul urmează să decidă dacă alegerile vor fi amânate, din cauza unei neclarităţi legislative.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 49 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°