Mircea Cărtărescu: „Câtă vreme acest partid manevrat şi azi de acelaşi Ion Iliescu continuă să fie o caracatiţă roşie, noi nu vom fi cu adevărat o ţară europeană, ci, în continuare, o satrapie. O ţară în care vodă se luptă cu boierii, ca-n epoca medievală”. Sursa: Mediafax
În fiecare săptămână îmi spun: mai rău nu se poate. Am ajuns la fund de tot, am lovit patul de piatră al fluviului. De-acum, ori rămânem aici, ori ne ridicăm, altă mişcare nu mai e posibilă.
Şi uite că, săptămână de săptămână, imaginaţia bolnavă a politicienilor noştri mai născoceşte ceva neaşteptat, ca să-mpingă penibilul, jalnicul, abjectul încă şi mai departe. Nu e de râs, şi totuşi îţi vine să râzi isteric, ca atunci când un personaj din comediile mute ia şuturi în fund la nesfârşit.
Am crezut că am atins limitele grotescului cu alianţa PNL-PSD din timpul guvernelor Tăriceanu. Cum e cu putinţă, mă-ntrebam în fiecare zi, ca un partid ca PNL, speranţa mea şi-a multor cetăţeni pentru normalizarea României, să bată palma la guvernare cu cel mai sinistru depozitar al trecutului comunist, cu creaţia lugubră a unei revoluţii trucate şi-a bâtelor minereşti?
M-am despărţit atunci de PNL cu o furie de care nu mă simţeam altădată în stare. Habar n-aveam eu, încă, de câte alte dezamăgiri, mai mari, aveam să am curând parte. Fiindcă a urmat marele şoc al alianţei PDL-PSD, trădarea totală, adică, a oricărei direcţii cât de cât onorabile în care se mai putea crede.
Am ajuns atunci la concluzia că toţi, inclusiv preşedintele (singurul în care mai credeam sincer), sunt o apă şi-un pământ. Atunci am simţit prima dată că nu mai avem viitor, pentru că n-a mai rămas niciun om şi nicio forţă politică credibilă în amărâta noastră ţară. Sunt alianţe care nu se fac. Mai curând te sinucizi politic decât să le faci.
Este cazul alianţelor cu PS
