Vlad HOGEA Intr-o perioada dificila pentru economia romaneasca, nu au intarziat sa apara si proiectele de combatere a efectelor crizei. Un asemenea demers a fost initiat, recent, la Palatul Parlamentului, in cadrul unei intalniri a conducerii Partidului Conservator cu reprezentantii oamenilor de afaceri si ai sindicatelor. Organizatorul acestei manifestari (la care au participat aproape 100 de invitati, atat din Bucuresti, cat si din alte zone ale tarii) a fost Maria Grapini (vicepresedinte PC si presedintele Federatiei Patronale din Industria Usoara). Fostul ministru al Economiei si Comertului, Codrut Seres (secretar general PC), a reamintit ca Partidul Conservator a aparat in mod constant interesele clasei mijlocii si (deloc intamplator!) a conceput, in proportie de peste 90%, componenta legata de IMM-uri si mediul de afaceri din Programul Aliantei PSD+PC, pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2008. Cristian Parvan (secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania) a subliniat ca "este imposibil ca 4,9 milioane de salariati (din care 1,4 milioane sunt bugetari) sa sustina 5,7 milioane de pensionari (din care 4,6 milioane apartin sistemului public - dintre acestia, numai 1,9 milioane avand stagiul complet de cotizare)", iar "apararea unor interese legitime" ale economiei "s-a facut, din pacate, sporadic", de catre factorul politic. La randul sau, Corneliu Pascu (fostul presedinte al Comisiei pentru Agricultura a Senatului Romaniei) a criticat contractarea de imprumuturi publice cu dobanzi ridicate, precum si intentia guvernantilor de crestere a TVA, incepand cu anul 2010. Gheorghe Stroe (reprezentantul Asociatiei Generale a Economistilor din Romania) a remarcat ca in Romania (spre deosebire de SUA, Germania, Marea Britanie, Franta etc.) nu s-a inteles ca, in situatii exceptionale (in speta - recesiunea mondiala), trebuiau luate masuri e