Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa de materiale de construcţii îşi va reveni abia în 2011

Publicat in Adevarul, luni 26 octombrie 2009 ·

Producătorii de BCA vor să reunească într-un patronat cele mai mari firme de materiale de construcţii. Ei cred că încă nu a trecut criza, iar politicul le influenţează prea mult afacerile

Următoarele şase luni vor fi cele mai grele din ultimii 10 ani pentru industria producătorilor de materiale de construcţii, pe fondul crizei politice şi al alegerilor prezidentiale, consideră reprezentanţii Pro BCA, asociaţie care reuneşte cei mai mari producători de BCA din România.

„În perioada octombrie 2009 - aprilie 2010 situaţia economică va ajunge la nivelul cel mai de jos. Primele semne de creştere se vor face simţite abia după jumătatea anului viitor, dar despre o revenire reală vom putea vorbi abia în 2011”, spune Marius Marin, vicepreşedintele Asociaţiei Pro BCA si CEO al grupului Macon-Simcor.

Datorii nerecuperate

Acest lucru se va întâmpla atât pe fondul situaţiei economice nefavorabile, cât şi din cauza situaţiei politice. „În condiţiile în care întreg sistemul este un continuu provizorat, singura soluţie pentru reducerea impactului politic în economie este formarea unui patronat puternic”, consideră Nicolae Duşu, preşedintele Asociaţiei Pro BCA şi proprietarul companiei Celco Constanţa.

Toţi reprezentanţii asociaţiei sunt de acord că legislaţia este „populistă şi protectoare cu cine nu trebuie”, aşa cum se întâmplă în cazul insolvenţei, care permite unor firme să îşi continue activitatea, dar fără să plătească anumite taxe şi impozite.

„Pe piaţă ar trebui să rămână doar cei competitivi, iar legislaţia ar trebui să îi sprijine pe investitori”, crede Marius Marin. În plus, o altă problemă o reprezintă companiile care emit cecuri false sau bilete la ordin fără acoperire şi care nu sunt sancţionate, spre deosebire de alte ţări, unde administratorii care au adus compania in faliment sunt pedepsiţi cu închisoarea. În Români

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 5 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 10 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 41 minute
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 4 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum o ora
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 3 ore
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Vremea

București
acum

sâm.

0°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°