Statul laic român alocă anual, pentru culte, sume ce ar face invidios orice primar de localitate mică, fără utilităţi. Sursa: Mediafax

Zecile de milioane de euro date pentru construcţiile de biserici şi alte zeci de milioane care se duc pe salariile clericilor au atins anul acesta un vârf istoric, depăşind o sută de milioane de euro.

Suma poate nu pare exagerată, comparativ cu restul bugetului, dar sare în ochii unora care consideră că România s-ar moderniza mai bine cu bani cheltuiţi în şcoli, spitale sau cercetare, decât investind în acatiste şi construcţii religioase cu valoare arhitectonică îndoielnică.

Politicienii, care decid până la urmă destinaţia banilor din buget, au intuit încă din anii ’90 beneficiul întoarcerii cu faţa spre biserică, şi au rămas aşa până azi, cuprinşi cu precădere în campaniile electorale de pusee religioase.

Pretextul l-a constituit, aşa cum povesteşte întâiul liber cugetător al ţării, Ion Iliescu: “reacţia generală apărută după Revoluţie, în sprijinul bisericilor. Am privit-o ca pe un factor pozitiv, de echilibru, biserica trebuie să fie un factor de echilibru social!”.

Oarecum explicabil, însă, nu regimul Iliescu a fost cel mai darnic cu biserica, ci celelalte conduceri ţărăniste, liberale şi democrate ale ţării au plusat în conturile cultelor bani, terenuri şi înlesniri financiare.

Norma anuală de credinţă: 200 de biserici şi 10.000 de teologi

Factorul de echilibru a depăşit în timp aşteptările societăţii şi a cunoscut o expansiune fără precedent în istorie. În ultimii 20 de ani au fost înălţate peste 4.000 de locaşe de cult, 3.000 dintre ele fiind ortodoxe.

Numărul teologilor a explodat, de asemenea, de la 1.000 de absolvenţi cât scoteau cele patru facultăţi de teologie din ţară în 1989, la peste 10.000 câţi şcolarizează azi cele