Conform unui studiu realizat de compania Impact, care a fost prezentă la toate cele opt târguri imobiliare organizate în 2009, aproximativ 60% dintre vizitatori nu deţin o locuinţă proprie şi 27% afirmă că doresc doar să prospecteze piaţa fără intenţia clară de a achiziţiona o locuinţă în viitorul apropiat
În privinţa orizontului de timp în care se vor decide să cumpere o locuinţă, cifrele sunt descurajante pentru dezvoltatori.
Peste 72% dintre cei intervievaţi doresc să cumpere o locuinţă nouă abia peste un an de zile sau mai mult.
„Este interesantă diferenţierea observată între publicurile târgurilor desfăşurate în zona de nord şi de sud a Capitalei. Aceasta se regăseşte atât în produsele pe care doresc să le cumpere, cât şi în puterea de cumpărare” afirmă Carmen Săndulescu, director executiv Impact Developer&Contractor S.A.
Strategii de nişă
Pe baza acestor studii, compania a prezentat la fiecare târg imobiliar produse noi, nişate. „O scurtă trecere în revistă aminteşte de promovarea mai multor soluţii de locuire prezentate în primele luni ale anului pentru că băncile îngheţaseră finanţările şi clienţii se îndreptau către dezvoltatori”, explică directorul executiv. Toate aceste noi strategii s-au tradus în vânzări ale Impact peste media pieţei,potrivit lui Săndulescu. Este vorba despre 150 de tranzacţii în valoare totală de 66 de milioane lei, cu 4% mai multe faţă de intervalul similar din 2008. În aceeaşi perioadă a anului trecut au fost semnate 144 de contracte în valoare de 68 milioane de lei, la care se adaugă şi 23 de locuinţe achiziţionate de investitori străini, cu o valoare de 9,7 milioane de lei. Diferenţa de 7% a valorii medii per tranzacţie provine din structura diferită a unităţilor vândute, în 2008 ponderea caselor fiind mai mare decât în anul 2009. În acest an când peste 90% din tranzacţiile încheiate de Impact au fost cu