Luna noiembrie a anului 1989 a fost una ca oricare alta. Frig, ploaie, oameni înnebuniţi care se aşezau la cozile imense la care "se dădea..." nu avea importanţă ce! Chiar dacă existau raţiile de mâncare, de la începutul fiecărei luni, toţi alergam înfriguraţi după câte ceva: ouă, brânză, făină, griş, hârtie igienică, săpun, iaurt etc. Lista poate continua la nesfârşit, pentru că nevoile unei familii erau destul de mari!
Se apropia data de 10 noiembrie, zi în care băiatul meu "era făcut pionier". Era extrem de fericit pentru că luase premiul unu la sfârştul clasei I, iar acum se apropia ziua în care, la Monumentul lui Aurel Vlaicu ridicat la intrarea în Comuna Băneşti, avea să primească cravata de pionier. La terminarea clasei I luaseră premii nouă copii şi toţi aveau să fie făcuţi pionieri lângă avionul lui Aurel Vlaicu de la Băneşti. Pentru acest eveniment fusese închiriat un autocar. După terminarea festivităţilor de la Monument aveam să mergem cu micuţii noştri pe pârtia de la Clăbucet, pentru că acolo deja era zăpadă, iar copiii se puteau juca după pofta inimii. Cam ăsta era programul pentru ziua respectivă, dar până să ajungem acolo era cale lungă...
În primul rând, trebuia să cumpărăm cămaşă albă cu epoleţi, inel de cravată şi cravată. Şi uite-aşa a început alergătura: ar fi fost bine să pot procura două cămăşi, dar era bună şi una, pentru început.
Mi-am pus pilele în funcţiune şi am reuşit să-i procur o cămaşă, dar cravata, dar inelul... Nu se cădea să mergem fără! După zile întregi de alergătură, într-un final le-am găsit pe toate! Cu greu, dar le-am cumpărat! Alex aştepta ziua aceea cu înfrigurare şi chiar nu exagerez. I se părea ceva magic să primească cravata (care era răsplata lui pentru un an de muncă) lângă avionul lui Aurel Vlaicu. Eu însă căutam cu febrilitate alimente pentru o zi întreagă: trebuia preparat ceva con
