Comerţul năvăleşte furibund în viaţa Florenţei, răvăşind opere, gusturi şi criterii.
Industria suvenirelor provoacă o maree kitsch care inundă chiar şi zonele înalte din oraş. Arta se îneacă în noroiul prostului-gust. Vi se pare o formulare patetică?
În acest caz, vă invit la o plimbare prin Piazzale Michelangelo, unde o droaie de negustori maculează Renaşterea sub pretextul că o oferă în noi interpretări turiştilor. Privirea se opreşte asupra unor şorturi pe care se lăfăie un imprimeu cu penisul unei statui. Aluzia la potenţa fotbalului florentin nu stă în picioare, fiindcă trucajul nu a mers până la prezentarea unui organ în erecţie. Mădularul e mai degrabă flasc.
Prin urmare, imaginea de pe şort nu traduce pofta de viaţă a lui Montolivo, Jovetici sau Gamberini. Şi atunci? Simplu, îmi explică vânzătorul într-o italiană torenţială. Penisul respectiv e, vezi, Doamne, simbolul Florenţei. Nu mai e leul heraldic?, îl întreb contrariat. Vânzătorul râde, clatină din cap şi arată larg spre toate tarabele din jur.
În timp ce trec prin dreptul lor, văd sute de şorturi identice. Undeva deasupra tivului scrie „Arta italiana”. Cuvintele ard batjocoritor, chiar dacă nu se pot revolta faţă de propriile încărcături parodice. Cercetarea textilă continuă. Pentru turiştii mai înceţi la minte, producătorul precizează sursa montajului în partea de jos a şortului. Iar sursa e David, sculptura lui Michelangelo.
Originalul stă cuminte în Galleria dell’Accademia, cu două sosii din piatră fixate în Piazza della Signoria şi în Piazzale Michelangelo. În jurul lor fojgăie armata vulgarizatorilor. Detaliul anatomic devine sursă de profit. Nimeni nu pare să sufere în faţa acestei deraieri.
Oamenii îşi arată cu degetul unii altora scrotul imprimat pe şort şi comentează ironic: „Materialul e atât de transparent, încât se
