“Pentru prima oara, UE trateaza spatiul dunarean similar cu Regiunea Baltica. Dar este clar ca aceasta zona a Romaniei este insuficient utilizata de catre statul roman. De aceea, avem datoria sa stabilim o strategie pentru lunca Dunarii care sa vizeze dezvoltarea zonei, fapt ce va duce la crearea de locuri de munca”, a declarat Mircea Geoana, candidatul aliantei PSD-PC la Presedintia Romaniei, la Forumul „Starea si importanta patrimoniului forestier la inceput de mileniu III”, organizat la Oltenita, judetul Calarasi.
Liderul social-democrat a mai subliniat faptul ca, in acest moment, “vocatia Romaniei este de a fi extrema estica a spatiului continental, iar strategia noastra este de a deveni un coridor pana la Marea Caspica.”“Primul embrion de integrare europeana a fost comisia Dunarii si salvarea acestei zone va veni tot de la Uniunea Europeana”, a declarat Geoana. De aceea, a mai adaugat el, trebuie sa inaintam Uniunii un document oficial care sa contina propunerea Romaniei pentru adoptarea strategiei europene cu privire la spatiul dunarean.“Este clar ca aceasta zona a Romaniei este subutilizata de statul roman. De aceea, vom avea in anii viitori un al doilea pod peste Dunare la Calafat, pentru a transforma acea parte a Romaniei intr-o zona dinamica”, a conchis Mircea Geoana.
Autori: comunicat de presa
“Pentru prima oara, UE trateaza spatiul dunarean similar cu Regiunea Baltica. Dar este clar ca aceasta zona a Romaniei este insuficient utilizata de catre statul roman. De aceea, avem datoria sa stabilim o strategie pentru lunca Dunarii care sa vizeze dezvoltarea zonei, fapt ce va duce la crearea de locuri de munca”, a declarat Mircea Geoana, candidatul aliantei PSD-PC la Presedintia Romaniei, la Forumul „Starea si importanta patrimoniului forestier la inceput de mileniu III”, organizat la Oltenita, judetul Calarasi